Omleta la cuptor cu brocoli, usturoi si busuioc

O noua incercare, o noua retetica delicioasa si santoasa ;).

Omleta la cuptor

Trebuie sa recunosc ca ideea pentru reteta asta a venit dintr-o necesitate, necesitatea de a manca ceva la micul dejun intr-un weekend in care nu apucasem sa fac cumparaturile, iar ingredientele de mai jos erau singurele din frigider. Nu puteam sa-mi inchipui ca va iesi ceva atat de gustos si ca ingredientele se vor potrivi atat de bine incat sa pot sa afirm cu tarie ca e cea mai buna omleta pe care am mancat-o pana acum.

Am folosit deci ingredientele de mai jos: 2 oua, cateva buchetele de brocoli, un pic de parmezan, 1 catel mare de usturoi si o frunza de busuioc proaspat (am niste ghivecele in balcon).

Ingrediente omleta la cuptor cu brocoli, usturoi si busuioc

Am incalzit cuptorul la 180 de grade. Am batut cele doua oua foarte bine, am adaugat un pic de parmezan iar apoi am strivit usturoiul impreuna cu sarea si busuiocul proaspat intr-un mojar si le-am adaugat compozitiei. Am turnat compozitia in 2 forme de briose, am asezat buchetelele de brocoli scufundandu-le usor in amestecul de mai sus, apoi am mai asezat cate o feliuta de parmezan deasupra. Am bagat omleta la cuptor si am lasat-o 10-15 minute, pana cand si-a dublat volumul (puteti verifica interiorul compozitiei cu o scobitoare, sa vedeti daca e facuta).

Omleta la cuptor cu brocoli, usturoi si busuioc!

Cam asta-i treaba, o surpriza foarte placuta pe care v-o recomand mare drag;).

Comentarii